Cabinet Medical
Slider

Activitățile cadrelor medicale vizează:

  • Modul în care sunt respectate orele de odihnă, odihnă pasivă (somn) și activă (joc) ale copiilor și condițiile în care se realizează acestea.
  • Îndrumarea personalului educativ în aplicarea metodelor de călire (aer, apă, soare, mișcare) a organismului copiilor.
  • Întocmirea meniurilor săptămânale conform Ord. 1563/2008 care asigură o nutriție sănătoasă și echilibrată bazată pe lista de alimente recomandate pentru specificului vârstelor preșcolare.
  • Colaborarea cu cadrele didactice la formarea deprinderilor de igienă individuală la preșcolari.
  • Efectuarea zilncă a controlului medical (triaj epidemiologic) al copiilor la primirea în colectivitate.
  • Izolarea copiilor suspecți de boli transmisibile la domiciuliu și anunțarea urgentă a medicului colectivității.
  • Supravegherea focarelor de boli transmisibile (boli ale copilăriei, sezoniere, etc.) aplicând măsurile epidemice față de contacți.
  • Supravegherea stării de sănătate și de igienă individuală, iar in caz de urgență anunțatea, după caz, a medicului colectivității, familiilor preșcolarilor, serviciului de ambunanță.
  • Efectuarea sub îndrumarea medicului colectivității, activități de educare pentru sănătate, atât cu părinții cât și cu preșcolarii.
  • În situația unei absențe mai mari de două zile consecutive părinții au obligația SĂ REÎNOIASCĂ AVIZUL EPIDEMIOLOGIC DE INTRARE ÎN COLECTIVITATE, ELIBERAT DE MEDICUL DE FAMILIE (INDIFERENT DE MOTIVUL ABSENȚEI).
Parteneri

Colegiul Național Elena Cuza

Facultatea de Educație fizică și sport

ANCAAR - filiala Craiova

RoxyDent - Cabinet stomatologic

Școala Gimnazială Terraveda

I.P.J. Dolj

Crucea Roșie Romania

Slider
©2021 Gradinița Tudor Vladimirescu. Toate drepturile rezervate. Realizat de Consi Serv.

Caută